www.masajmed.ro
www.masajmed.ro

Calculaţi-vă greutatea ideală

Reflexoterapie

Diagnosticarea prin reflexoterapie

Se cunoaşte faptul că zonele reflexe sunt dispuse în general la extremităţile corpului, mâini picioare, dar o adevărată hartă a corpului omenesc este reprezentată şi la nivelul urechilor şi al limbii, precum şi în alte zone ale corpului: coloană vertebrală, faţă, cap, etc. Se pot spune atâtea lucruri despre o persoană prin simpla examinare a acestor zone.

În 99,9% din cazuri există un anumit grad de sensibilitate în ceea ce priveşte un reflex sau altul, care ar putea fi un indiciu al existenţei unei tensiuni, congestii sau a unei funcţionări incorecte la nivelul părţii corespunzătoare a corpului, putând însă evidenţia şi rănile, traumele sau intervenţiile chirurgicale din trecut. Dacă o persoană pare a fi sensibilă la nivelul tuturor zonelor reflexogene, denotă ori oboseală fizică, ori stres şi emoţii, ori o perturbare energetică. Pacienţii vor avea această sensibilitate cu precădere la început, ea diminuându-se pe parcursul tratamentului, sau chiar dispărând total. După câteva şedinţe vor rămâne sensibile doar zonele pe a căror corespondente există o afecţiune cronică.

Se recomandă diagnosticarea prin reflexoterapie, la nivelul picioarelor şi nu al mâinilor, deoarece acolo se vor acumula cele mai multe toxine, din cauza perioadei mari pe care oamenii o petrec în ortostatism, sau şezând, acestea au tendinţa de a coborî spre zonele inferioare ale corpului.

Picioarele sunt considerate ca fiind rădăcinile corpului omenesc şi deoarece legile naturii sunt universale şi nimic nu le poate sta împotrivă, ca şi plantele, buna funcţionare a omului trebuie coordonată de la rădăcina sa. Diagnosticarea cu ajutorul punctelor reflexogene de la mâini este greoaie şi mai puţin precisă, deoarece activitatea zilnică la care acestea sunt supuse duce la scăderea sensibilităţii pe care o urmărim.

Pentru a face o diagnosticare corectă nu este suficient să se cunoască amplasarea punctelor reflexe, ci este necesar să se facă o examinare corectă, deoarece unele puncte pot fi sensibile din cauza unor afecţiuni locale. Starea de sănătate a pacientului se evaluează în funcţie de cantitatea depozitelor existente şi de toleranţa la durere pe care acesta o are.



 

 

Formula lui Lorentz modificată

Formula lui Creff

Pentru a afla ce tip de constituţie aveţi, puneti degetul mare şi arătătorul în jurul articulaţiei mâinii.

  • zveltă - dacă degetele se suprapun;
  • normală - dacă degetele se ating;
  • robustă - daca acestea nu se ating.